Bătaia, încă ruptă din rai? Peste 50 de copii abuzați de părinți sau alte rude

O statistică dintr-o instituție publică scoate la suprafață o realitate crudă. De la începutul anului, zeci de copii au fost abuzați în familie.

 

În atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani au ajuns până în luna a cincea aproape 60 de cazuri de abuz în familie. Facem referire la abuzuri fizice, psihice sau emoționale, pe care membrii unor familii din județul Botoșani le-au făcut asupra minorilor.

 

”Cazuri de abuz în familie au fost 58. Doar la 6 cazuri s-a intervenit și s-a luat măsuri de  protecție,”

 

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC

 

Un copil este mai mic de șase ani, doi minori au între șapte și nouă ani, unul are o vârstă de 13 ani, iar alți doi sunt mai mari de 14 ani. 

 

În asemenea cazuri, nu există decât o soluție decât ca statul să se ocupe de creșterea și educația lor.

 

”Cei șase au venit în sistem, ori în asistență maternală, dacă copilul avea până în 7 ani, ori în centru de plasament,  în apartamente sau în acel sistem de protecție familial,”

 

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC

 

Astfel, doi copii au ajuns la Centrul de Primiri în Regim de Urgență, iar alți patru au rămas în grija altor rude, respectiv în plasament familial.

 

Ceilalți 52 de copii au rămas în familie, cu măsură de monitorizare din partea autorităților locale.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store