Băsescu la Stînca : „Se va reuşi gestionarea viiturii”

 

Preşedintele României s-a arătat mulţumit de ceea ce a văzut la barajul de la Stânca-Costeşti. După ce a inspectat Nodul Hidrotehnic timp de aproximativ un sfert de oră, şeful statului, cel puţin declarativ, a plecat liniştit de acolo. „Acum am informaţiile că se va reuşi gestionarea viiturii care este acum pe la Rădăuţi-Prut. Acum am discutat cu dl director de la Ape şi există posibilitatea gestionării viiturii, în continuare ţinându-se cont şi de dificultăţile pe care le au vecinii din Republica Moldova. Ştiţi că acolo s-au produs inundaţii prin cedarea unor diguri", a afirmat Traian Băsescu, adăugînd totodată că: "la noi se vor construi diguri atât cât vor exista resurse". Şeful statului s-a deplasat cu elicopterul la faţa locului, însoţit fiind de Csaba David, directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR).

La Stînca-Costeşti debitul Prutului a crescut de peste 20 de ori faţă de cota obişnuită. Astfel, dacă media anuală este de 92 mc/secundă, sîmbătă aceasta a ajuns la 2.200 mc/secundă. „Datorită faptului că din nivelul superior al Prutului a început o nouă viitură. Este drept că am fost avertizaţi”, a explicat Gheorghe Coroi, directorul Exploatării Complexe Stînca Costeşti din cadrul ANAR.

baraj