Bărbatul omorât în stație a plecat la cimitir în mare jale – GALERIE FOTO & VIDEO

Pentru Cătălin Dumitru Gociu ziua de joi, 22 iunie 2017 a fost cea în care a trebuit să plece pe ultimul său drum, ce duce inevitabil, către țintirim.

 

A fost depus în capela Bisericii Sfânta Treime de la Botoșani, aproape de cartierul în care s-a născut și a crescut. Iar cei care l-au cunoscut și i-au fost prieteni au venit să-și ia rămas bun de la el.

 

La căpătâiul lui au stat părinții, îmbrăcați în haine negre. Mama lui Cătălin nici nu mai avea putere să plângă și abia se ținea pe picioare.

 

Astăzi, de la ora 11:00 a fost programată slujba religioasă premergătoare înmormântării creștinești. După aproximativ o oră și jumătate, mașina în care se afla sicriul cu trupul lui Cătălin a ieșit de pe poarta Bisericii.

 

În față, oamenii au început să transmită mesaje dure și cereau dreptate pentru Cătălin, pentru faptul că a murit într-un mod atât de nedrept.

 

Părinții lui pășeau imediat după mașină, cu ochii pe sicriu.

 

Convoiul cu oameni în doliu a cotit din curtea Bisericii dreapta și s-a strecurat printre blocuri, pentru ca mai apoi să ajungă la cimitir.

 

Și astfel s-a încheiat povestea de viață a lui Cătălin Dumitru Gociu, bărbatul de 39 de ani care a murit după ce a fost aruncat într-o clădire de un băiat de 18 ani, aflat la volanul unei mașini.

 

O secundă de neatenție sau teribilism au distrus două familii.

 

Cătălin Dumitru Gociu, Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău!