Bărbat transportat de urgenţă la Iaşi în urma unui infarct

 

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati, astăzi în jurul orelor 10:00, după ce a căzut secerat în mijlocul casei sale şi a suferit un infarct miocardic acut.
Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) a ajuns la faţa locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale, însă a fost nevoie şi de intervenţia unui echipaj de Pompieri pentru a putea fi transportat până la ambulanţă, acesta fiind supraponderal. Din cele relatate cadrelor medicale, Dumitru Fantu ar fi mers în piaţă să îşi facă cumpărăturile, probabil şi din cauza temperaturilor ridicate imediat ce a ajuns la domiciliu i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ. El a fost găsit de fiica sa care a solicitat sprijinul medicilor şi a apelat la numărul unic de urgenţe 112. Imediat ce a primit şi îngrijirile medicale de specialitate bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească din Iaşi.
Pentru a evita astfel de incidente medicii botoşăneni recomandă populaţiei să încerce să evite deplasarea într-un anumit interval orar, respectiv începând cu orele 10:00 până la 17:00 mai ales persoanelor în vârstă şi celor cu afecţiuni cronice deoarece expunerea la soare poate agrava anumite afecţiuni şi poate duce chiar la stop cardio respirator.
CITEŞTE:
Băiat în stop cardio respirator, prăbuşit la pământ de la o cafea