Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au sancționat penal un bărbat care conducea un ansamblu auto, fără a deține permis de conducere.
În data de 18 noiembrie 2024, în jurul orei 14:30, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Cristinești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu auto, înmatriculat în țara noastră, condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că nu deține un astfel de document, aspect confirmat și de verificările efectuate în bazele de date.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.