Descoperire macabră marţi dimineaţă.
Temperaturile negative din timpul nopţii continuă să facă victime la Botoşani. Un bărbat a fost găsit fără suflare în zona Bisericii Armeneşti din municipiu reşedinţă de judeţ.
Nişte cetăţeni din zonă au a descoperit trupul fără viață al unui bărbat şi au alertat autorităţile. Echipaje de Poliție și de Ambulanță au sosit la faţa locului.
Anchetatorii au stabilit că victima era cunoscută ca om al străzii. Cel mai probabil, bărbatul a murit îngheţat. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: