Bărbat de 66 de ani salvat de pompieri în ultimul moment

 

Un bărbat din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri din apartamentul plin de fum, în ultimul moment. S-a întâmplat în această dimineaţă, puţin înainte de ora 08.00. Vecinii lui Victor Ş. au sunat la pompieri după ce au observat că iese fum din apartamentul acestuia, situat la etajul I al unui bloc de pe strada Aleea Mărului. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o autoscară.
Ajunşi la faţa locului, pompierii au luat decizia să intervină prin exteriorul clădirii, întrucât geamul camerei de unde ieşea fum era deschis. Cu ajutorul autoscării, salvatorii au intrat în apartament şi au început căutarea eventualelor victime, concomitent cu stingerea incendiului, care se manifesta la un pat şi o comodă. Proprietarul, care a suferit o uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon, a fost descoperit dormind într-o altă cameră a imobilului şi scos din locuinţa plină cu fum. Victor Ş, în vârstă de 66 de ani, a fost preluat de medicii de pe ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins în mai puţin de 20 de minute, în limitele găsite de pompieri. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 120.000 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil de la o ţigară aprinsă căzută sub pat.