La un pas de dezastru din cauza unui coş de fum: Pompierii au intervenit de urgență

Ieri după-amiază, o casă din localitatea Cucorăni a fost în pericol după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins.  

 

 

Pompierii de la Detașamentul Botoșani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale.

 

  • Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.

    Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
  • Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
  • Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
  • Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.