Banii de la Guvern pentru CJ devin banii lui Conţac

 

În urma unei hotărâri de Guvern, Consiliului Judeţean i-a fost repartizată o sumă care se ridică la 2 milioane de lei noi, bani care urmează a fi direcţionaţi spre plata activităţii de deszăpezire din această iarnă dar şi pentru susţinerea unor proiecte europene implementate în judeţ.
Suma de 2 milioane de lei a fost alocată instituţiei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cea mai mare parte fiind direcţionată spre achitarea unei facturi de către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri pentru firma Transporturi Auto, controlată de Constantin Conţac. „Am elaborat un proiect de hotărâre de CJ care va fi supus aprobării în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni. Referitor la fondurile primite, în proiectul elaborat am ţinut cont de destinaţia legală a sumelor alocate, pentru stingerea arieratelor şi pentru proiectele care necesită cofinanţare. Am propus ca o sumă de 1,6 milioane de lei noi să intre în bugetul DJDP, pentru a se lichida o parte din datoriile de acolo, iar diferenţa se va aloca suplimentar la fondurile de susţinere a investiţiilor pe POS Mediu, cele referitoare la sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Botoşani”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ Botoşani. Totalul datoriilor înregistrate de DJDP pentru activitatea de deszăpezire se ridică la suma de 4,8 milioane de lei, motiv pentru care Mihai Ţâbuleac a precizat că va încerca să identifice alte surse de finanţare pentru achitarea integrală a plăţilor.