„Bâlbâieli” organizatorice de liga 1 asumate de oficialii FC Botoşani

 

Prima etapă disputată pe Stadionul Municipal între FC Botoşani şi CFR Cluj a suferit din unele puncte de vedere la modul de organizare stârnind o serie de reacţii negative printre suporteri dar şi care ar fi putut avea urmări grave pentru baza sportivă locală, prin prisma unor sancţiuni care ar fi putut fi aplicate de FRF sau chiar, mai grav, o eventuală suspendare a terenului.

Reprezentanţii FC Botoşani şi-au asumat o parte dintre disfuncţionalităţile care au fost înregistrate la primul meci din liga 1 de pe stadion pornind de la locurile ocupate alandala la tribune şi peluze până la lipsa unui spaţiu pentru lucrurile interzise în interior. „Vrem să transmitem câteva din regulile de intrare în stadion. Au fost câteva probleme de organizare pe care ni le asumăm, respectiv la porţile de acces trebuia să fie amenajat un loc în care spectatorii să poată preda obiectele care sunt interzise în stadion, gen umbrelă, brichetă, aparate foto, o să amenajăm un asemenea loc şi va fi ca la garderobă cu un jeton numerotat, se va preda înainte de meci şi se va returna după meci”, a declarat Ionel Nistorică, administrator delegat al FC Botoşani.

De asemenea, un val de nemulţumiri a străbătut mai multe persoane care şi-au achiziţionat bilete la tribune şi au achitat câte 30 de ei însă au fost nevoite să urmărească meciul de la peluze unde un bilet era la jumătate, adică 15 lei. „Şi asta este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cu stewarzii, nu au înţeles sau mă rog nu şi-au dat poate interesul total, ei trebuiau să dirijeze foarte clar accesul, să nu dea voie să intre nimeni în tribună cu bilet de peluză şi încă o mare problemă a fost cu spectatorii care au venit cu copii. Deci copiii până în 14 ani intră gratuit dar nu au loc rezervat, poate să stea în braţele părinţilor. Cei peste 14 ani cumpără bilet şi în mod normal au acces pe un scaun”, a mai spus Ionel Nistorică.

O altă problemă a fost privitoare la persoanele care deşi şi-au cumpărat abonamente pe locurile pe care le-au ales în prealabil, la momentul disputării meciului au constatat că pe rezervarea proprie era aşezată o altă persoană. „Unii spectatori, mă rog, fără bun simţ care s-au aşezat efectiv pe locurile pe care scria abonament şi nu au mai vrut să se ridice, am avut câteva cazuri de acest gen pe care le-am rezolvat dar destul de jenant să spun aşa. Până la următorul meci vor ajunge şi biletele noi şi atunci nu o să mai fie probleme”, a încheiat Ionel Nistorică. Oficialii FC Botoşani au mai făcut un apel la spectatori, inclusiv cei cu abonamente ca la pauză să nu părăsească stadionul pentru că vor fi nevoiţi să-şi cumpere bilet din nou, iar abonamentele pot fi citite la turnicheţi pe codul de bare o dată la 24 de ore.
CITEŞTE:
 FC Botoşani meci la Mediaş fără căpitan şi din poziţie de outsider