Băieții lui Leo sub presiunea ”oțelarilor”

Meci de șase puncte sâmbătă pe Stadionul Municipal de la Botoșani. FC Botoșani întâlnește formația care vine din subsolul clasamentului, Oțelul Galați. Cu doar 13 puncte strânse în actualul sezon competițional și sub imperiul unei foame de victorie, adversara roș-alb-albaștrilor ar putea pune reale probleme elevilor lui Leo Grozavu.

 

La prima vedere, așa cum spune serios principalul de la gruparea locală, s-ar putea spune că victoria e cu jumătate de pas intrată în partea botoșănenilor. La prima vedere, întrucât fotbaliștii de la Oțelul chiar au nevoie mai mare de puncte decât botoșănenii. FC Botoșani în schimb trebuie să demonstreze că își merită locul în clasamentul ligii profesioniste de fotbal, iar modul în care au luat startul returului nu a fost decât o scăpare.
”Pare o partidă facilă dar eu sunt convins că nu va fi deloc așa. Sunt mai multe elemente care mă fac să cred că vom avea un joc foarte dificil. Sper ca după începutul mai anevoios de campionat băieții să își dea seama că e cazul să tragă mult mai tare ca să facem primele trei puncte. Ei au transferat mulți jucători în această iarnă, din ce am analizat au foarte mulți jucători valoroși”, a arătat Leo Grozavu.
Tehnicianul de la Botoșani și-a lăudat omologul de la Oțelul despre care a spus că este un antrenor valoros care poate arăta multe. Tocmai de aceea probabil că-și va gândi strategia din următorul meci în așa fel încât miile de suporteri botoșăneni să plece spre case, fericiți.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Înlocuitorul lui Acsinte : Cei din Sofia aveau probleme financiare