„Baba oarba” cu popularii excluşi: S-a inoculat ideea că legea nu este bună

 

Nemulţumire maximă în rândul reprezentanţilor Partidului Poporului Dan Diaconescu care au fost martorii situaţiilor petrecute în Consiliul Judeţean, respectiv Consiliul Local unde nu s-a reuşit înlocuirea consilierilor excluşi din partid.

Dorin Ciuştea a menţionat că potrivit legislaţiei în vigoare, înlocuirea unui consilier în Consiliul Judeţean de exemplu se face în momentul în care sunt îndeplinite o serie de condiţii din Legea 393.
Una dintre aceste condiţii a fost îndeplinită de colegul nostru Mihai Aniţulesei care a fost exclus din partid. Proiectul de hotărâre care vizează încetarea de drept a mandatului a amintitului consilier poate fi susţinută în plenul judeţean iniţiat fie de preşedintele CJ fie de oricare dintre consilieri”, a explicat Dorin Ciuştea.
În cazul amintit, pe ordinea de zi a fost introdus proiectul de hotărâre iniţiat de Florin Ţurcanu pentru ca la final să fie propusă încetarea de drept a mandatului consilierului judeţean.  Ceea ce nu ar înţelege membrii PP DD ar fi motivul pentru care şeful CJ a iniţiat un proiect cu care nu a fost de acord şi nu a lăsat un consilier, care ar fi putut fi popular, care să facă acest lucru.
[[banner]]
Este o chestiune unică în administraţia publică, nu am mai văzut niciodată un iniţiator care să-şi respingă un proiect pe care îl propune. Sigur că lucrul acesta s-a mai întâmplat în Guvern sau în Parlament. Abţinerea d-lui este exact acelaşi lucru, se contabilizează la voturi ca fiind împotrivă”, a mai spus Ciuştea.
Mai mult decât atât, în şedinţa de analiză a proiectelor de hotărâre la comisie, avizul ar fi fost unul favorabil semnat chiar de social democratul Gheorghe Vâzdoagă. „Evident că în plen d-lui Vâzdoagă i s-a inoculat ideea că legea nu este bună şi pe acest motiv dânsul a propus şi o parte dintre consilierii PSD au votat împotrivă”, a mai spus Dorin Ciuştea.
Acesta a încheiat prin a declara că atât în plenul municipal cât şi în cel judeţean nu se lucrează în litera legii dat fiind faptul că, cei doi colegi excluşi din partid, Marius Cristescu şi Mihai Aniţulesei nu au rămas fără mandatele de consilieri. (G.E.)
CITEȘTE:
 PP-DD-iştii văd un teatru total în războiul dintre Portariuc şi Ţurcanu