Ai amenzi neachitate din perioada în care ai fost prins de radar sau de vreun controlor în autobuz? Ai grijă! Propunere legislativă - închisoare pentru neplata amenzilor.
Conform unei propuneri legislative, înregistrată recent pentru dezbatere la Senat, contravenienții ar putea beneficia mai mult timp pentru plata amenzilor, dar, în cazul în care refuză să plătească amenda sau să facă muncă în folosul comunității, ar putea primi o pedeapsă cu închisoare, informează Antena1.
Potrivit proiectului de lege, persoanele sancționate contravențional vor avea la dispoziție pentru plata amenzii, pe lângă termenul inițial de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, un termen suplimentar de 60 de zile, în care, chiar dacă nu plătesc integral amenda, trebuie să-și arate intenția de a achita amenda primită, prin plăți parțiale sau eșalonate.
În cazul depășirii termenului suplimentar, instanța din zona în care locuiește contravenientul va înlocui amenda cu activitate în folosul comunității, efectuată sub directa supraveghere a Poliției Locale.