Avarie la apă pe o stradă din Botoșani, șefii de la Nova Apaserv sunt liberi – VIDEO&FOTO

O avarie care ar dura deja de vreo patru zile, cu pierderi semnificative de apă, a fost semnalată de oamenii din zona în care s-a produs.

 

Este vorba despre strada Popa Șapcă, în fața Bisericii Lipovenești. Acolo de mai multe zile s-ar fi produs o fisură la conducta de alimentare cu apă.

 

Echipajele Nova Apaserv ar fi intervenit însă soluția a fost doar temporară.

 

„Uitați unde se duc banii botoșănenilor. Pe apă. La canalizare. De patru zile, pe strada Popa Șapcă acest lucru se întâmplă. Nimeni nu intervine, au pus un cep, cepul a sărit și uitați unde se duc mii de metri cubi de apă. La canalizare. Mulțumim celor care trebuie să se ocupe de acest fapt și să remedieze acest fapt”,

Andrei Amos, consilier local PNL

 

Liberalul a făcut apel către Consiliul Județean să se aplece mai atent pentru a monitoriza activitatea companiei Nova Apaserv pe care o are în subordine.

În dimineața zilei de 1 Mai, Alin Cirimpei, directorul adjunct al societății nu a răspuns apelului telefonic din partea redacției.

Liviu Ștefan, directorul general a transmis un SMS că urmează să revină cu un telefon.

 

UPDATE: Conducerea Nova Apaserv a transmis în urmă cu puțin timp că în cursul zilei de astăzi se va interveni în cursul zilei de astăzi pentru remedierea avariei.