Autobuz cerut la Primărie pentru niște copii navetiști fără vedere

Viceprimarul Cosmin Andrei a ținut marți audiențe cu cetățenii din municipiu care întâmpină diverse probleme. Printre aceștia s-a prezentat în fața edilului și un cetățean, părinte al unul copil nevăzător.

 

Acesta a povestit cum un grup de 10 copii merg săptămânal în județul Iași la o unitate de învățământ de profil pentru că la Botoșani nu există așa ceva. Copiii nevăzători întâmpină probleme mari cu firmele de transport în comun.
Ni s-a solicitat sprijinul pentru asigurarea transportului pentru copiii nevăzători care merg la o unitate de învățământ de la Tg. Frumos. Sunt copii din Botoșani care merg luni acolo, se întorc vineri și întâmpină probleme cu transportatorii care au curse regulate și au solicitat un sprijin din partea Primăriei”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului Botoșani.
Șeful din Primărie a spus că va încerca să ia legătura cu instituțiile abilitate să rezolve problema pentru a se reuși punerea la dispoziție a unui mijloc de transport pentru acești copii.
O să am o discuție cu Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar Județean pentru a putea rezolva această problemă. Întâmpină probleme cu transportatorii, dlor spun că nu opresc la unitatea de învățământ pentru a prelua copiii, plus că acești copii au nevoie de asistență din partea copiilor, ceea ce este foarte dificil”, a adăugat viceprimarul.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Scandalul transportului elevilor în Senat, Doina Federovici vrea rezultatele anchetei