Au tăiat ILEGAL zeci de arbori, jandarmii au întocmit pe loc dosare penale

Unul dintre cei doi bărbați a mai fost prins în aceeași ipostază și în urmă cu aproape o lună de zile.

 

Sâmbăta seara, imediat după lăsarea întunericului, jandarmii care acționau împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Dorohoi au depistat doi bărbați care tăiaseră patruzeci de arbori de mici dimensiuni, din specia carpen, cu diametrul cuprins între 8 cm și 14 cm.

 

În acest caz, gravitatea faptei este reprezentată nu atât de cantitatea totală de material lemnos, care nu depășește 1 metru cub, cât de defrișarea necugetată produsă prin tăierea ilegală a unui număr apreciabil de arbori, ceea ce îngreunează refacerea pădurii în zona Măgura, de pe raza comunei Ibănești.

 

Unul dintre cei doi bărbați a mai fost depistat într-o ipostază similară și în urmă cu aproape o lună de zile, de această dată în apropierea localității Hulubești.

 

Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori în fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, iar materialul lemnos a ajuns în custodia Cantonului nr.17 Pomârla.

 

Acțiunile în cooperare cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani vor continua pe tot parcursul sezonului rece, în vederea prevenirii tăierilor ilegale în pădurile județului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store