Au ajuns vaccinurile antigripale - AFLĂ cum vor fi distribuite

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) informează botoșănenii cu privire la faptul că au ajuns vaccinurile antigripale ”trivalent Influvac”.

 

Astfel, din totalul de 4.500 de doze, o parte din vaccinuri vor fi livrate către Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I), concret un număr de 400 de doze. De asemenea, 1.100 de doze vor fi trimise la unitățile sanitare cu paturi. Și medicii de familie vor primi un număr de 3.000 de doze, 15 fiole de medic. Potrivit DSP, prioritizarea se va face de către medicul de familie. O altă veste bună este că s-au primit 1.000 de teste rapide HIV/SIDA pentru gravide.
Mai mult decât atât, Compartimentul Evaluare și Promovarea Sănătății a realizat o serie de activități în ultima perioadă cum ar fi, spre exemplu, o campanie de informare – educare- comunicare la toate clasele Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi având ca temă “Sănătatea reproducerii”.
CITEȘTE:
 Alarmă la Maternitate! S-au epuizat stocurile de vaccinuri împotriva hepatitei și a TBC-ului