Pentru a se asigura că șoferii dețin o rovinietă valabilă, adică au plătit taxa de drum, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a instalat peste 70 de camere de luat vederi pe diferite drumuri.
Surprinși fără bilețelul lipit de parbriz, șoferii riscă amenzi care pot ajunge și la 4.500 de lei. Totuși, pentru a verifica valabilitatea rovinietei, CNAIR a pus la dispoziția conducătorilor auto un instrument online de căutare, care poate fi găsit la următoarea adresă https://www.cnadnr.ro/ro/verificare-rovinieta.
Drumuri monitorizate
După cum reiese din datele furnizate de CNAIR, cele mai monitorizate drumuri sunt Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Nici cei care circulă pe autostrăzi nu scapă de monitorizare, și anume sunt amplasate camere video pentru verificarea rovinietei la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).
Pentru a identifica șoferii care circulă fără rovinietă, pe lângă camerele video fixe, CNAIR mai utilizează și 14 camere video mobile, distribuite pe întreg teritoriul național, relatează ziarulevenimentul. Totodată, controlul existenței și a perioadei de valabilitate a rovinietei poate fi efectuat și de către personalul împuternicit al Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi al CNAIR (în puncte de trecere a frontierei).
Tarife 2019
- Autoturisme: 3 euro pentru șapte zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone: 6 euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 4 euro pentru o zi, 16 euro pentru șapte zile, 32 de euro pentru 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile și 320 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone: 7 euro pentru o zi, 28 de euro pentru șapte zile, 56 de euro pentru 30 de zile, 160 de euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe, inclusiv: 9 euro pentru o zi, 36 de euro pentru șapte zile, 72 de euro pentru 30 de zile, 206 euro pentru 90 de zile și 720 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum patru axe, inclusiv: 11 euro pentru o zi, 55 de euro pentru șapte zile, 121 de euro pentru 30 de zile, 345 de euro pentru 90 de zile, 1.210 euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport cu peste nouă locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și cel mult 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul): 4 euro pentru o zi, 20 de euro pentru șapte zile, 52 de euro pentru 30 de zile, 120 de euro pentru 90 de zile, 320 de euro pentru 12 luni.
- Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): 7 euro pentru o zi, 35 de euro pentru șapte zile, 91 de euro pentru 30 de zile, 210 euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: