O serie de modificări extrem de importante la actul normativ care priveşte plata amenzilor de contravenţie intră în vigoare începând cu data de 24 august 2018.
Astfel, persoanele amendate contraventional vor putea achita jumatate din suma intr-un termen de 15 zile de la data înmânarii sau comunicarii procesului verbal. Pana acum, termenul stabilit era de 48 de ore în care se putea achita jumatate din amenda contraventionala.
Reglementarea este prevazuta în Legea nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale si se va aplica incepand din data de 24 august 2018. Aici sunt incluse majoritatea amenzilor contraventionale, asa cum sunt cele aplicate la regimul rutier, pentru nerespectarea normelor de curatenie, pentru deranjarea linistii publice, constructii ilegale etc.