Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o nouă avertizare de tip Cod Galben valabilă la Botoșani şi în mai multe judeţe din ţară.
Atenționarea meteo intră în vigoare în seara aceasta la ora 21:00 şi este valabilă până la data de 1 august, ora 09:00
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în nordul Moldovei, local în Transilvania și Oltenia, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona Munților Banatului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 50...60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.