Atenție, au apărut în Botoșani hoții de câini: Trei adolescenți REȚINUȚI după percheziții

Nu mai puțin de 8 câini din rasa ciobănesc au fost furați, patrupedele fiind găsite în timpul perchezițiilor domiciliare.

 

Poliţiştii din Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, au emis ieri ordonanţă de reţinere pe numele a trei tineri, doi dintre aceştia de 17 ani şi unul cu vârsta de 18 ani, toţi din comuna Prăjeni.

 

Cei trei sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în nopţile de 12 spre 13 decembrie 2019 şi 1 spre 2 ianuarie 2020,  cei trei tineri au pătruns fără drept într-un padoc aparţinând unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoşani şi au sustras opt câini din rasa ciobănesc de Asia Centrală, creând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de euro.

 

Cu ocazia cercetărilor au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele celor trei, ocazie cu care în locaţiile vizate au fost identificaţi cei opt câini aparţinând persoanei vătămate, prejudiciul  fiind  recuperat în totalitate.

 

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, iar la finalizarea acestora, cauza va fi înaintată unității de parchet cu soluţie procedurală.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store