ATENȚIE! Anunțul anului pentru liniștea străzilor din Botoșani în 2018: În sex, în război şi în alte nenorociri nu sunt reguli

Disputele pe seama informării prezentate la începutul săptămânii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) au generat şi momente amuzante.

 

Iar responsabil principal a fost preşedintele ATOP din precedenta legislatură, care şi-a exprimat într-un mod plastic dezamăgirea faţă de unii cetăţeni care solicită oamenilor legii să îşi facă treaba, însă foarte puţini sunt cei care cooperează şi care îi ajută. Ba mai mult, atunci când sunt ridicaţi unii infractori sau contravenienţi, chiar o parte a cetăţenilor protestează la adresa poliţiştilor.


„În în sex, în război şi în alte nenorociri nu sunt reguli. Un poliţist poate să folosească forţa şi datorită stării emoţionale uneori, adică şi acela trebuie înţeles. Îi ceri sprijinul. Am văzut multe situaţii când strigă: «uite, îi dă în cap, îl face». Vine poliţistul, intervine, când să-l ducă la secţia e poliţie, toţi trag de dânsul să-l ia înapoi. Păi da voi nu sunteţi instanţă, nu sunteţi autoritate. Deci asta este naţia română”,


Dumitru Zmău, membru ATOP.


Pe de altă parte, fostul şef al Poliţiei Rutiere şi-a exprimat nemulţumirea faţă de numărul mare de fapte cu autor necunoscut, arătând că dosarele respective nu mai au parte de vreo atenţie a oamenilor legii.

”Dezvoltă totuși, cum sexul nu are nici o regulă?” a întrebat Gheorghe Vâzdoagă, membru ATOP.


Fostul șef al Poliției Rutiere a recunoscut că ”și eu am mai trimis niște AN-uri pe Valea Luncii, că unul a murit era a lui și nu știu ce”, dar a realizat impactul unor astfel de decizii atunci când i s-a furat lui și a fost chemat de procuror să i se transmită că nu i s-au mai găsit bunurile.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

 

download from google play download from apple store