ATAC în plenul municipal la directorii „lacomi” de la societatea de termoficare: VIDEO

Un inginer din cadrul societății Modern Calor a cerut să ia cuvântul în ședința ordinară de Consiliu Local convocată în data de 27 iunie 2019, de la ora 10:00, care se află în aceste momente în plină desfășurare.

 

Inginerul Tonel Dârzu s-a adresat consilierilor locali și primarului plângându-se de modul în care cei doi directori, Florin Sandu și Denisia Agapie conduc societatea, adică în detrimentul salariaților și pentru propriul interes.

 

El susține că directorii au administrat societatea cu rea-credință și împotriva intereselor salariaților.

 

„Orice societate comercială are ca obiectiv crearea de profit, dar actuala conducere de la Modern Calor a crescut aberant acest profit prin ținerea salariaților cu salarii anormal și nedrept de mici, afectând negativ atât prezentul, dar mai ales viitorul acestora”,

Tonel Dârzu, inginer Modern Calor

 

Exemplificând, inginerul a arătat că în 2014 fondul de salarii pentru angajați ar fi putut să crească cu doar 5%, iar o eventuală majorare ar fi redus profitul în mod infim. Aceeași practică a fost înregistrată și în 2015 s-a solicitat o creștere de 5%, solicitare refuzată de conducere.

 

În schimb, Tonel Dârzu susține că în timp ce cei aproape 200 de angajați au fost ținuți la pragul minim de salarizare, directorilor le-au crescut lefurile substanțial, cu aproape 50% (de la 7.000 de lei în 2013 la 10.200 de lei în anul 2019). Mai mult decât atât, directorii au beneficiat și de sume consistente din împărțirea profitului.

 

„Creșterea aberantă a profitului prin menținerea foarte jos a avut ca scop meschin punerea de sume enorme în buzunarele proprii ale celor doi directori, sume provenind din participarea la profit. Astfel, pentru profitul aferent anului 2015, conform hotărârii AGA s-a repartizat suma de 96.000 de lei celor 215 salariați și suma de 68.500 celor trei directori. Adică 22.916 lei pentru fiecare director. Fiecare director a luat de 51 de ori mai mult decât fiecare salariat”,

Tonel Dârzu, inginer Modern Calor

 

La fel s-a întâmplat și în 2016, acest „dezmăț financiar” încetând în anul 2017, când inginerul de la Modern Calor susține că a fost stopată „lăcomia directorilor”.

 

Ca și consecință, el susține că societatea va rămâne fără profesioniști, pentru că media de vârstă este una înaintată iar tinerii nu optează pentru un loc de muncă la Modern Calor, la asemenea nivel salarial.

 

CLICK pe VIDEO de mai jos pentru mai multe detalii

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store