ASTĂZI: Zeci de botoșăneni au primit niște bani de la stat - FOTOGALERIE

Zeci de familii sau persoane singure din județ au beneficiat din nou de sprijinul Guvernului.

 

Pe parcursul zilei de astăzi, 89 de botoșăneni au intrat în posesia unor ajutoare de urgență, acordate de executiv pentru prevenirea riscului de excluziune socială a familiilor sau persoanelor afectate de inundațiile din cursul acestui an.

 

În prezența subprefectului județului, Daniela Lozneanu, 54 de persoane din comuna Dângeni și alte 35 din Ștefănești au primit prin Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), câte 1.500 de lei, suma totală acordată în acest sens fiind de 133.500 de lei.

 

„Ne pare rău de situaţia prin care sunteţi nevoiţi să treceţi dar ne bucurăm că avem cum să venim în sprijinul dumneavoastră cu aceste sume alocate de Guvern. Ştiu că o parte dintre cei prezenţi aveţi datorii pentru materialele de construcţii de care aţi avut nevoie pentru a vă repara casele iar aceşti bani nu vă pot fi decât de folos”,

a precizat subprefectul Daniela Lozneanu.

 

Astfel de ajutoare vor fi acordate şi în perioada următoare întrucât Guvernul a simplificat procedurile de evaluare a pagubelor înregistrate în cazul locuinţelor, dând posibilitatea ministrului muncii să aprobe prin ordin plata acestor ajutoare.

 

Potrivit hotărârii de Guvern nr. 365/2019 din 3 iunie 2019, ajutoarele de urgenţă se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de inundaţii cu câte 3.000 de lei pentru cei a căror locuinţă sau bunuri în folosinţă îndelungată au fost afectate în proporţie de peste 90%, câte 2.000 de lei pentru cei a căror bunuri sau locuinţe au fost afectate între 50 şi 90% inclusiv, respectiv 1.500 de lei pentru bunuri şi locuinţe afectate de până la 50% inclusiv.

 

Pe parcursul lunii iulie, astfel de ajutoare, în sumă totală de 117.500 de lei, au ajuns în posesia a 78 de persoane singure sau familii, din Flămânzi, Ştefăneşti, Lunca, Băluşeni, Todireni, Călăraşi şi Prăjeni. Toate ajutoarele au fost de 1.500 de lei, exceptând un singur caz de la Prăjeni, unde au fost alocaţi 2.000 de lei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store