Renumitul duhovnic român, Părintele Paisie Olaru, a trecut la cele veşnice în 18 octombrie 1990. În ultima parte a vieţii s-a nevoit la Schitul Sihla şi Mănăstirea Sihăstria.

Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.

A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamț, între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954 la Mănăstirea Sihăstria.

Până la sfârșitul vieții a fost duhovnic al obștii și al credincioșilor veniți în număr mare din toate colțurile țării. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria.

Vestea sfințeniei vieții părintelui și ajutorul primit de credincioși în urma rugăciunilor sale ajunsese până departe și era căutat de mulțime de oameni. Cei care îl căutau – călugări, maici, oameni de diverse categorii, dar și clerici și ierarhi – veneau pentru rugăciuni, spovedanie, binecuvântări, atrași de darul sau. Cei care veneau o dată, nu se mai puțeau dezlipi de bătrân și aduceau și pe alții, căci blândețea, smerenia și dragostea sa mișcau inimile tuturor, iar harul Duhului Sfânt, care se sălășluise într-însul, mângâia sufletele credincioșilor; de asemenea, nu de puține ori, cei bolnavi se întorceau sănătoși.

Unor ucenici aflați în niște încercări, părintele le-a spus: „Sa știți că Dumnezeu, pe care îl iubește, îl ține aproape de el, că nu cumva libertatea să-i schimbe mintea și înșelăciunea lumii să-i câștige sufletul. Așadar suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări și să-i mulțumim Domnului pentru toate”.   

Un alt sfat pe care îl dădea Părintele Paisie Olaru era următorul: „Când ieși de aici și te întorci în lume, să-ți păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă privești și nu intri în cele ale lumii, este ca și cum te-ai murdări de praf – te scuturi și mergi mai departe. Dar dacă te-ai murdărit, să alergi să speli repede haina sufletului, că altfel ești pierdut.”

La despărțire, Părintele Paisie Olaru adresă obișnuitul sau salut: „Sa ne întâlnim la ușa raiului!” Unii dintre ucenici îl întrebau: „Noi vrem să ne întâlnim cu toții în rai. De ce doriți să ne întâlnim la ușa raiului?” Iar bătrânul răspundea cu nădejde și blândețe: „Să ne vedem noi scăpați de viclenii diavoli și ajunși la ușa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinților, plângem la ușa milostivirii Mântuitorului și nu ne lasă El afară. Până aici este greu!".

Iată și mărturia Părintelui Cleopa despre Părintele Paisie Olaru: „Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința. Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inimă lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Plângea cu cel care plânge și se bucură cu cel ce se bucură. Nu ținea la haine bune, la bani, la nimic și fugea de cinste, de lăuda, de multă vorbire, de clevetire și de oameni mari”.

Din septembrie 1986 până în octombrie 1990 Părintele Paisie Olaru a fost imobilizat la pat, având piciorul drept fracturat. În această lungă perioadă de suferință, bătrânul spovedea numai părinții bătrâni din mânăstire, pe care îi avea de mulți ani la scaunul de spovedanie. Obișnuia însă să mai primească pe unii dintre cei mai aleși călugări, duhovnici, stareți, ierarhi și chiar mireni, care doreau stăruitor să-l vadă, să primească sfat sau să primească o binecuvântare. Memoria, graiul și mai ales starea interioară a Părintelui erau foarte bune.

Din aceste scurte întâlniri cu Părintele Paisie Olaru multe suflete s-au liniștit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulți călugări și credincioși s-au luminat văzând blândețea, liniștea, smerenia și înțelepciunea Părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină și lacrimile ajungeau până la inimile oamenilor.

Părintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul în zorii zilei de 18 octombrie 1990, în vârstă de aproape 94 de ani.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: