Astăzi este îngrijitoare la școala din sat, dar a făcut istorie în fotbalul românesc: Cele mai grele meciuri pentru mine erau cu Botoșaniul

A jucat la cele mai importante cluburi din țară, a impresionat și în Turcia, a avut oferte și din Rusia, a fost căpitan al echipei naționale. Astăzi este îngrijitoare la școala din sat, unde a revenit după o carieră strălucită în fotbal.

 

Puțină lume știe că jurnalistul Cătălin Striblea, pe care de ani buni îl ascultăm mai ales pe unde radio, are origini moldovenești. ”Părinții mei sunt din Botoșani”, mărturisea el în anii din urmă.

 

Însă și mai puțini știu că în familia Striblea mai este cineva care merită notorietatea și, mai ales, recunoașterea unui succes în spatele căruia au stat ani și ani de muncă. Este vorba despre Rodica Striblea, fostul căpitan al naționalei de fotbal feminin. Jurnalistul însuși se mândrea cu rudenia sa într-o postare pe Facebook: ”Am descoperit ca suntem verișori de gradul doi. Super fotbalistă și super-personalitate”.

 

 

(Cătălin și Rodica Striblea)

 

 

Botoșăneanca din Negreni care a jucat la cele mai importante cluburi

 

S-a născut în Negreni, comuna Știubieni, județul Botoșani. A rămas în istoria fotbalului feminin din România drept ”fostul căpitan al naționalei”.

 

Rodica Striblea (după căsătorie Horvat) a evoluat pentru echipa națională a României în perioada 2000-2007, unde a fost mijlocaș central. Mai jucase între timp pentru ICIM Brașov, CFR Constanța, Regal București și Clujana Cluj. Înainte de a fi cooptată în echipa națională (1996-2000), a făcut parte din echipe din Turcia (Adana İdmanyurdu și Gürtaşspor Ankara).

 

În România, perioada de după 1990, vreme de cinci ani, a fost cea mai prolifică pentru fotbalul feminin românesc. Rodica Striblea avea 17 ani când a ajuns la Brașov, unde se înscrisese la o școală profesională. Intră în echipa de fotbal ICIM în ianuarie 1991, an în care câștigă și titlul de campioană. Povestește pentru fotbalfemininromania.ro cum gloria avea să îi aducă și necazuri din partea unui profesor care, se pare, nu privea cu ochi buni fotbalul feminin.

 

Cu toate acestea, în acei ani, fotbalul feminin aducea în tribunele stadioanelor chiar și 8.000 de spectatori, cele mai încrâncenate meciuri fiind cele cu Craiova.

 

Rodica Striblea își manifestă regretul că în Botoșani nu există astăzi nicio echipă de senioare înscrisă în vreo competiție oficială. Mai ales că, spune fostul căpitan al echipei naționale, au fost vremuri în care orașul moldovean avea chiar și două echipe (Voința și Confecția, care în sezonul 1990-1991 evoluau în Divizia B), iar în 1992 Confecția a ajuns chiar în Divizia A. Așa se face că Rodica a jucat ”acasă” doar împotriva Botoșaniului. Erau meciurile în care, în tribună, se afla și tatăl Rodicăi.

 

”Cele mai grele meciuri pentru mine erau cu Botoșaniul. Era și singura dată când la meci a fost prezent și tata, care a intrat în teren și a început să strige. Cei de la Botoșani au spus clar: Rodica nu mișcă. Nu puteam să fac un pas, eram trasă de tricou. Mă supăram pe arbitru că nu voia să vadă. Tata a sărit din tribună atunci, a intrat pe teren. Antrenorul la pauză mă certa groaznic: De câte ori vii la Botoșani nu mai știi să joci fotbal. Trebuia să trec peste toate, să mă fac că nu aud și să-mi fac treaba. Mi-ar fi plăcut să vin la Botoșani să joc pentru orașul meu, dar mie mi-a plăcut Brașovul”,

Rodica Striblea, fost căpitan al naționalei de fotbal feminin

 

Din 1995 ajunge la Constanța, unde evoluează doar o jumătate de sezon, după care acceptă oferta din Turcia, de la echipa Adana İdmanyurdu.

 

Rămâne în Turcia până în anul 2000, perioadă în care joacă și pentru Gürtaşspor Ankara. O perioadă frumoasă, își amintește astăzi cu nostalgie.

 

 

Cinci titluri de campioană la Clujana

 

În țară se înființase Regal București, prima echipă românească participantă în Champions League. Rodica joacă aici doar doi ani și jumătate, pentru că echipa se desființează, astfel că ajunge la Cluj-Napoca, unde va lucra cu Mirel Albon la echipa Clujana.

 

”Mirel Albon era foarte ambițios și urmărea absolut toate meciurile din afară, din Germania, și își dorea ca echipa lui să joace bine și să ajungă cât mai sus. Să joace în Champions League, să fie jucătoare de elită, să poată da jucătoare la alte echipe”,

Rodica Striblea, fost căpitan al naționalei de fotbal feminin

 

Aici, la Cluj, a câștigat cinci titluri consecutive se campioană a României.

 

 

La lotul național

 

La echipa națională, Rodica Striblea a jucat pentru prima dată în 1993. Revine după șapte ani, în 2000, când este mijlocaș central, ”mintea limpede” a echipei.

 

”Era postul care mi-a plăcut cel mai mult mie, piciorului meu. Eu eram într-un fel jucătoarea care pasa mingile mai departe, nu aveam răbdarea de a sta să primesc, eu veneam tot timpul după minge în apărare”,

Rodica Striblea, fost căpitan al naționalei de fotbal feminin

 

A reușit să strângă 75 de selecții la echipa națională pentru care a înscris 14 goluri.

 

 

 

 

Retragerea și întoarcere în sat

 

Se retrage din fotbal la 33 de ani. Era anul 2007 și fotbalul feminin nu mai aducea așa multe satisfacții. Nici financiare și nici profesionale.

 

„În momentul în care am zis: gata nu mai vreau să joc, mi-a zis (n.r. antrenorul): Uite, ai ofertă din Rusia, nu ți-am spus până acum, acum îți spun, e alegerea ta.  Și am zis: nu, decât să mă duc acolo și să n-am bani de avion să mă întorc, cum am pățit-o la Ankara, eu atunci prefer să mă las de fotbal. Nu a crezut la început, nici eu n-am crezut, m-am gândit că o să-mi treacă și o să mă reapuc. Atunci se înființase Nokia la Cluj, am făcut două săptămâni școală și am zis hai să încerc”,

Rodica Striblea, fost căpitan al naționalei de fotbal feminin

 

După ce Nokia s-a desființat, și-a luat soțul și copilul și a revenit în satul natal.

 

Nu a rămas departe de teren după retragere.

 

”Am fost la două meciuri ale echipei naționale în ultima perioadă (…) cu Spania la Iași și cu Portugalia la Botoșani (…) știu că am ieșit de la muncă, am stabilit noi ora la care să ajungem și ne-am dus la Iași să văd fetele și să le susțin”,

Rodica Striblea, fost căpitan al naționalei de fotbal feminin

 

După o viață de sportiv în cele mai importante echipe din țară, după competiții de nivel național și internațional, Rodica Striblea mai visează încă la terenul de fotbal, în speranța că, vreodată, și Botoșaniul va avea o echipă în campionatul României.

 

Până aduci își duce viața acasă, în satul natal, la școala unde este îngrijitoare.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store