Managerii unor instituții de la Botoșani vor fi verificați în următoarea perioadă.
Și ne referim la directorii instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Botoșani.
Consilierii județeni vor dezbate joi, 27 februarie 2020, un proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de evaluare a managementului de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor, Școala Populară de Arte „George Enescu”, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Muzeul Județean dar și Memorialul Ipotești.
Astfel, pentru fiecare instituție urmează să se înființeze câte o comisie din care vor face parte câte un reprezentant de la Consiliu Județean, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Dănuț Huțu și câte un șef al unei instituții de cultură din Suceava, precum Muzeul Bucovinei Suceava sau Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”.
Potrivit OUG 189/2009 privind managementul instituțiilor publice de cultură, directorii acestora sunt evaluați anual și în funcție de nota finală primită rămân sau nu pe funcție.
Anual la Botoșani însă șefii acestor instituții obțin de cele mai multe ori note maxime. Astfel că nu au fost situații în care să își piardă posturile din cauza acestei evaluări.
Notă: Muzeul Județean este condus de Aurel Melniciuc, Biblioteca Județeană de Cornelia Viziteu, Școala Populară de Artă de Liviu Andronic, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale de Cornelia Ciobanu, Memorialul Ipotești de Ala Sainenco, Orchestra “Rapsozii Botoşanilor” de Dan Doboș.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: