Societatea Ascon, una dintre cele mai vechi de construcţii din Botoşani, a intrat în conservare. Cu excepţia a aproximativ cinci angajaţi, toţi ceilalţi au fost trimişi în şomaj din cauza lipsei lucrărilor. „Anul trecut am mai avut ceva de lucru, în jur de vreo 20 de miliarde, dar anul acesta nu am mai avut nimic”, ne-a spus Constantin Zaharia, preşedintele consiliului de administraţie al unităţii. Pentru a nu intra în faliment firma şi-a vîndut clădirea cu terenul aferent din strada col.Tomoroveanu, unde fiinţau un magazin şi o cantină, cu 850.000 de lei botoşăneanului care controlează grupul de firme „Berişteanu”. „Am preferat să vînd eu decît să scoată banca la vînzare”, a mai arătat Zaharia. Banii încasaţi au fost utilizaţi pentru plata datoriilor la bănci şi a altor debite, rămânînd neachitate circa 300.000 de lei obligaţii de plată la bugetul de stat. Conducerea Ascon aşteaptă vremuri mai prielnice pentru a reintra pe piaţă. De-a lungul timpului, printre altele, societatea a construit Sala Polivalentă şi a renovat sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.