10.000 de euro din Franţa pentru sinistraţi

 

Sinistraţii dorohoieni primesc ajutor şi de la fraţii lor din Franţa. Consiliul Local al oraşului Cholet, înfrăţit cu Dorohoiul, a hotărât disponibilizarea sumei de 10.000 de euro, bani ce urmează să ajungă azi în conturile Primăriei Dorohoi. Potrivit primarului Dorin Alexandrescu, ajutorul financiar va fi utilizat exclusiv pentru reconstrucţia sau reabilitarea caselor afectate de inundaţii. Acordarea acestuia vine după ce, la scurt timp de la inundaţii, în municipiu au fost prezenţi viceprimarul oraşului francez Thierry Abraham (foto) însoţit de Jean-Michel Jeanneteau, directorul unui serviciu din cadrul Primăriei, care au venit într-o misiune de evaluare a dezastrului. La încheierea vizitei, viceprimarul oraşului Cholet a declarat că va prezenta consilierilor locali din Cholet situaţia din Dorohoi în vederea acordării unui ajutor financiar şi va declanşa o campanie, în presa locală din Cholet, pentru sensibilizarea populaţiei.