Asaftei din scandalul cu bătaia: Din centru de plasament la Adăpostul de Noapte

 

Ionuț Asaftei, băiatul care a fost implicat în scandalul în care un șef de centru a fost acuzat de lovire, va ieși din sistemul de protecție a copilului. El a împlinit pe data de 20 aprilie a acestui an vârsta de 18 ani și, imediat ce s-a văzut major a solicitat revocarea măsurii de protecție.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului susțin că, tânărul a dat deja declarație notarială în acest sens, iar dosarul său a fost înaintat instanței judecătorești. Ionuț Asaftei a afirmat că nu dorește să își continue școala, în schimb ar vrea un loc de muncă. Și dat fiind faptul că el nu are un domiciliu stabil, angajații DGASPC au făcut demersuri pentru ca el să fie cazat la Centrul de Noapte din cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială, subordonat municipalității. ”Băiatul a dat declarație prin notar că nu mai vrea să își continue studiile și că vrea să iasă din sistem. Acum urmează să înaintăm dosarul la Tribunal, băiatul va fi audiat la Tribunal. Procedura în mod normal durează maxim 1 lună de zile. Vrea să își identifice un loc de muncă, am încercat să îl ajutăm să își caute un loc de muncă, am încercat să vorbim la Centrul de Noapte pentru a-l adăposti pe timpul nopții. Evident și el a fost de acord”, a declarat Cecilia Spătar, director executiv adjunct interimar DGASPC.