ARTIȘTII care vor urca pe scenă la Zilele Orașului

Zilele Orașului vor fi organizate pe acest final de săptămână, în zilele de 6, 7 și 8 mai adică vineri, sâmbătă și duminică. Reprezentanții Primăriei Botoșani nu au reușit să strângă sume consistente din sponsorizări astfel încât și lista artiștilor invitați este una extrem de scurtă.

 

Anul acesta botoșănenii vor petrece în Centrul Vechi al municipiului cu concerte extrem de limitate având în vedere că în bugetul Primăriei nu au fost prevăzute fonduri pentru acest eveniment iar operatorii economici nu se îngrămădesc pentru a face sponsorizări. 

”Vom avea trupe și artiști locali începând cu ziua de vineri, sâmbătă o avem invitată pe Irina Loghin, duminică pe Ion Paladi, Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici și suntem în discuții și cu alți artiști pe care îi vom anunța pe măsură ce avem înțelegerile perfectate”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Nu vor exista nici focuri de artificii din cauza incidentului ”Colectiv”: ”Nu mai putem oferi un foc de artificii ca în ceilalți ani din cauza reglementărilor ISU”.

Sumele strânse până în prezent sunt infime și vor fi făcute publice la final.

”Nu am reușit să strângem mare lucru dar depunem eforturi, la sfârșitul evenimentului o să vă anunțăm și sumele care s-au strâns. Scena a fost amplasată, se lucrează la parcul de distracții, alimentarea cu energie electrică, montarea toaletelor ecologice și alte demersuri necesare derulării evenimentului”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Concertele vor începe în fiecare zi de la ora 19:00. (G.E.)