Arte marţiale cu adulţi, copii şi maestru din Franţa la Polivalentă - GALERIE FOTO

 

Primul seminar de la Botoşani concentrat pe studiul sabiei japoneze a adunat la Sala Polivalentă zeci de copii şi adulţi care au îmbrăţişat ramurile sportive cunoscute ca Aikido Aikikai şi Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu şi care a fost condus de Frederic Floquet - 5 dan Kobudo, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Aikibudo şi Katori Shinto-ryu.


După trei zile de la deschiderea acţiunii sportive la Botoşani, practicanţi ai acestui sport din Botoşani, Suceava şi Vaslui au oferit duminică, 23 septembrie de la ora 13:00 o demonstraţie de arte marţiale câtorva zeci de spectatori care au luat loc pe scaunele din incinta bazei sportive. Seminarul s-a încadrat Proiectul „Dezvoltarea atitudinii civice prin promovarea artelor marţiale tradiţionale şi deschiderea Centrului de Artă şi Cultură Japoneză” având sprijinul Primăriei Botoșani.



La finalul manifestaţiei, invitaţii sosiţi din Franţa s-au arătat mulţumiţi de succesul înregistrat la Botoşani, apreciind unele calităţi ale botoşănenilor printre care şi politeţea. „În cadrul stagiului care a durat trei zile am fost încântat să văd mulţi copii, lucrez cu aceeaşi plăcere şi cu adulţi şi cu cei mai mici dar mai ales cu cei mai mici pentru că ei reprezintă viitorul artelor marţiale. Eu îmi exprim siguranţa că artele marţiale vor avea continuitate aici la Botoşani. Sper că voi reuşi să revin la Botoşani şi în perioada următoare astfel încât să pot ajuta la dezvoltarea artelor marţiale”, a declarat Frederic Floquet (foto sus). Maestrul a mai completat prin a aprecia deschiderea botoşănenilor, mai ales a copiilor către sport. În cazul acestora el recomandă practicarea acestui sport datorită faptului că este o artă marţială care disciplinează copiii iar cei mici învaţă să fie puternici dar fără a fi violenţi. Vârsta recomandată pentru începerea acestui sport este de 12 ani când încheieturile copiilor, exploatate la maxim în cadrul artelor marţiale sunt îndeajuns de dezvoltate fără a produce afecţiuni ulterioare.