Aproape 28.000 de elevi nevoiaşi vor primi rechizite la finele lunii

 


Circa 28.000 de copii de la nivelul judeţului Botoşani care provin din familii cu o situaţie materială precară, vor beneficia în acest an şcolar de pachete cu rechizite din partea statului pentru îmbunătăţirea educaţiei. Acestea sunt estimate să ajungă la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean la finele acestei luni, urmînd ca ulterior să fie distribuite celor cărora le sunt destinate. Suma totală alocată judeţului de la Ministerul Educaţiei este de aproape 680.000 de lei pentru programul rechizitelor şcolare. „Domnii directori sunt înştiinţaţi să facă acele dosare care se fac în fiecare an pentru rechizite şi la finele lunii septembrie le vom distribui în şcoli”, a declarat Carmen Nechita, inspector şcolar IŞJ.Pachetele de rechizite diferă pentru fiecare ciclu de învăţămînt şi ajung la o valoare cuprinsă între 25 şi 30 de lei. Pentru a beneficia de rechizite gratuite, elevii trebuie să provină din familii a căror venit  mediu net lunar per membru de familie să fie de cel mult 50% din salariul minim brut pe ţară, adică nu mai mult de 300 de lei.