Aproape 100 de şoferi sancţionaţi într-o razie de weekend

 

Sâmbătă şi duminică poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier au desfăşurat o amplă acţiune în judeţ pe linia combaterii şi prevenirii consumului de alcool la volan.
Au fost verificaţi în trafic 272 conducători auto, iar 96 dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate trece de 12.000 de lei. De asemenea, şase persoane au fost depistate conducând sub influenţa alcoolului, în cazul a trei dintre acestea întocmindu-se dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. „În perioada următoare, poliţiştii rutieri vor continua să acţioneze pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră prin prevenirea şi combaterea încălcărilor de orice fel ale normelor de circulaţie pe drumurile publice”, a afirmat inspectorul principal Daniela Darea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poiliţie Judeţean.