Aproape 1.500 de botoșăneni așteptați de luni la Casa de Asigurări să-și ridice cardurile de sănătate

Începând de luni, 5 decembrie 2022, persoanele asigurate care au solicitat cardul de sănătate duplicat se pot prezenta la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru a-l ridica.

 

Botoșănenii care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate pot solicita altul printr-o cerere depusă la CAS Botoșani. Până acum, cardurile dublicat erau distribuite prin poștă, însă s-a luat decizia ca acestea să fie ridicate direct de la sediul CAS.

 

Astfel că în această perioadă au ajuns la sediul CAS Botoșani în jur de 1.400 de carduri.

„Aceste carduri duplicat nu se mai distribuie prin Poșta Română. Persoanele care locuiesc la o distanță  mai mare de municipiu ar fi recomandat să sune la sediul Casei de Asigurări de Sănătate pentru a obține informația concretă dacă cardul a ajuns la sediul Casei de Asigurări de Sănătate. Sunt în jur de 1.400 de carduri duplicat care au fost tipărite și au fost primite,”

Alina Mustiață, director CAS Botoșani.

 

Din luna martie a acestui an nu s-au mai tipărit cardurile de sănătate duplicat, asigurații primind câte o adeverință.