Apel umanitar lansat de FC Botoșani în cazul Alexandrei pentru a ajuta familia îndoliată

Și FC Botoșani este alături de familia Alexandrei. 

 

FC Botoșani, gest umanitar în cazul care a scandalizat România

 

E vorba despre cazul Alexandrei, o tânără în vârstă de 26 de ani însărcinată, care a murit zilele trecute într-o maternitate din Botoșani, după ce a fost ignorată de medicii cărora le ceruse cu disperare ajutorul.

 

„În momentele de cumpănă ale membrilor comunității noastre, facem tot posibilul să ajutăm pentru a arăta că nimeni nu este singur la nevoie. Așa cum bine știți, Alexandra, o tânără botoșăneancă de 26 de ani, s-a stins din viață, în mod nedrept, fiind însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Astfel, FC Botoșani face, din nou, apel la ajutorul vostru.

 

Scoatem la licitație un tricoul oficial al lui Victor Dican, iar sumă strânsă va fi donată familiei îndoliate. Licitația, care pornește de la 500 RON, este deschisă până sâmbătă, 2 septembrie, când vom disputa următorul meci de pe teren propriu, împotriva celor de la Hermannstadt, iar câștigătorul va fi invitat la meci pentru a-și ridica premiul.

 

 

 

Transmitem, pe această cale, sincere condoleanțe familiei îndoliate, și le dorim multă putere pentru a trece peste această răscruce!”, au transmis cei de la FC Botoșani, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

 

Alexandra a murit după o noapte de suferință

 

Alexandra, în vârstă de 26 de ani, mamă a trei copii, a ajuns în noaptea de joi spre vineri la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Mavromati din Botoșani, după ce a început să sângereze.

 

Pe parcursul nopții, Alexandra a schimbat o serie de mesaje cu soțul său, în care acuza dureri insuportabile și spunea că trebuie să aștepte până dimineață, când vine medicul care i-a urmărit sarcina.

 

„Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că-mi puteţi face chiuretajul noaptea asta? Că nu mai rezist de durere...! Vă rog din suflet, simt că o iau razna”, a fost unul dintre mesajele pe care tânăra i le-a trimis medicului de gardă.

 

Vineri, la ora 8:20, între timp internată la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), medicii au confirmat decesul femeii. Familia acuză medicii de gardă de la Spitalului Județean Botoșani că nu au intervenit cu nimic și că au lăsat-o să aștepte până dimineață, când urma să vină ginecologul care îi monitoriza sarcina.

 

Conducerea spitalului a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost sau nu respectate.