Apel pentru susținerea pompierului campion, haideți să-l trimitem iar în deșert!

Iulian Rotariu a participat doar la o primă etapă a maratonului Gobi March și, dacă resursele financiare o vor permite se va înscrie și la competițiile viitoare. Pentru asta, inspectorul șef al ISU Botoșani a făcut un apel la toți cei care pot sprijini această cauză.

 

Iulian Rotariu participă la astfel de acțiuni sportive abia din anul 2009, când a început efectiv să înregistreze și performanțe. 

Prima lui piatră de încercare a fost participarea în 2014 la maratonul Saharei, o competiție mult mai simplă în sensul în care a alergat doar 40 de kilometri. Însă în aceleași condiții, pe o căldură sufocantă.

A obținut locul 12 printre concurenți din peste 20 de țări. 

”Colegul nostru este cel mai merituos român al ultimelor zile întrucât a participat și a obținut un loc deosebit, locul IV, la o competiție de o dificultate extraordinar de mare, în deșertul Gobi, a alergat 250 de km în șapte zile. În ziua a treia a trecut pe locul I în clasamentul general, iar la categoria dumnealui de vârstă 40-49 de ani a obținut locul I. A reprezentat cu cinste Inspectoratul pentru Situații de Urgență, județul Botoșani, România, iar rezultatul colegului trebuie cu atât mai mult apreciat pentru că nu este un sportiv profesionist, el este un profesionist în domeniul situațiilor de urgență”
Col. Cristian Amarandei, inspector șef ISU Botoșani


Cauza pentru care a alergat este de a reprezenta Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani. Rezultatele vorbesc de la sine, iar Iulian Rotariu este un om modest, cu foarte mult bun simț și cu responsabilitate în tot ceea ce face, cu multă credință, un om care poate fi un model. 

”Nu putem decât să îi oferim respectul nostru în primul rând și să încercăm să îi oferim în viitor ajutorul prin căutarea de sponsori pentru a putea participa și la următoarele competiții. Cred că sunt în asentimentul dumnealui, este dorința dumnealui și cred că dacă s-a putut la prima competiție se poate la toate cele patru. Instituția Prefectului îi acordă o diplomă de excelență, împreună cu o plachetă aniversară, dar și promisiunea că voi face tot ce îmi va sta mie în putere până în luna octombrie să îi găsim sponsori pentru a-l ajuta să participe și la cea de-a doua competiție”, 
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani


S-a făcut un apel pentru ca Asociația 4 Desserts să primească o solicitare din partea lui Iulian Rotariu prin care să se înscrie la următoarea etapă a acestei competiții. Iar noi toți să-l ajutăm să facă acest lucru. 

”Ne aflăm în fața unei performanțe care ne aduce o mare cinste județului Botoșani, felicitări Iulian Rotariu, felicitări și pentru că acum putem rosti un cuvânt sinonim cu excelența, nu numai efortul pe care l-ai făcut, putem spune chiar un efort supraomenesc pentru a susține un gest nobil, copiii cu autism”
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani

Iulian Rotariu a primit plachete și diplome de excelență din partea Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei Botoșani și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. (G.E.)