Apă oprită pe aceste străzi din cauza unei avarii

Anunțul a fost transmis în urmă cu puțin timp de către reprezentanții companiei de apă.

 

Din cauza unei avarii apărută pe conducta de distribuție apă din Azbo Dn 125 mm, localizată în zona străzii Parcul Tineretului, mai multe persoane vor rămâne fără apă.

 

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a oprit sistemul de alimentare cu apă, marți, 26 martie 2024 începând cu ora 14:00, până mâine 27 martie 2024 ora 10:00, către utilizatorii din municipiul Botoșani strada Parcul Tineretului nr. 3, scările A, B, C, Aleea Parcul Tineretului nr. 8, scările A, B, Aleea Zimbrului.

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat prin această intervenție bruscă, au transmis reprezentanții companiei de apă.

 

(Foto: depositphotos)