Direcția Servicii Publice Botoșani, Pietonalul Transilvaniei nr. 2, anunță pe cei interesați că în data de 01.07.2024 ora 10:00 organizează licitație publică pentru ocuparea locurilor disponibile în piețe, după cum urmează:
- închiriere spații pentru activități autorizate;
- utilizare platou pentru activități autorizate;
- închirieri mese destinate comercializării legumelor și fructelor de către agenții economici.
Lista cu obiectivele scoase la licitație se poate consulta începând cu data de 26.06.2024 la sediul operatorului.
Înscrierea la licitație a celor interesați, consultarea documentației și achitarea taxei de participare se face la sediul Direcției Servicii Publice Botoșani – Administrația Piața Centrală în zilele de 26, 27 și 28 iunie inclusiv, până la ora 12:00.
Licitația va avea loc la sediul Administrației din Piața Centrală a municipiului Botoșani.