ANUNȚ pentru acești șoferi: Apare o nouă taxă obligatorie

Vestea a fost dată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Decizia intră în vigoare pe 16 octombrie 2023.

 

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează. 

 

Începând cu data de 16 octombrie 2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminarii din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, se arată într-un comunicat de presă emis de CNAIR.

(sursa foto - depositphotos.com)