ANUNȚ de ultimă oră! Guvernul închide școlile, piețele și interzice circulația pe timpul nopții! Se muncește de la distanță sau prin rotație

Ceea ce s-a tot vehiculat în spațiul public s-a întâmplat în ședința de Guvern de joi seara, începută la ora 19:00 și condusă de președintele României.

 

Klaus Iohannis a ieșit cu un mesaj public pentru români prin care a anunțat principalele măsuri care au fost adoptate.

 

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit de COVID-19 și mulți, prea mulți români care au decedat. Sunt necesare măsuri mai ferme, luate la nivel național, pentru că cele deja în vigoare nu mai sunt suficiente pentru a controla epidemia”,

Klaus Iohannis, președintele României

 

Printre principalele măsuri sunt obligativitatea purtării măștii oriunde, închiderea școlilor și a piețelor, interzicerea oricăror evenimente și telemunca.

 

„Astfel, urmează ca toate școlile să treacă la predare online, angajații din sistemul public și privat să lucreze în telemuncă unde este posibil, magazinele vor fi închise la ora 21:00, iar circulația pe timpul nopții va fi restricționată. Petrecerile publice și private vor fi interzise, târgurile și piețele închise, iar purtarea măștii va fi obligatorie peste tot, în interior, inclusiv la locul de muncă, și în exterior. Firmele și toate autoritățile își vor decala programul, pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport. Trebuie să controlăm extinderea pandemiei și să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave. Nu dorim să închidem economia românească, ci să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”,

Klaus Iohannis, președintele României

Măsurile sunt valabile deocamdată pentru o perioadă de 14 zile și vin după ce astăzi au fost înregistrate aproape 10.000 de noi cazuri de covid, în ultimele 24 de ore.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store