PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN BOTOŞANI, în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1), art. 179 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 180 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 24 septembrie 2020, ora 10:00.
Modalitatea de desfășurare a ședinței va fi în sistem de audioconferință.
1. Interpelări.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentelor de organizare şi funcţionare ale Unității de Asistență Medico-Socială Mihăileni, Unității de Asistență Medico-Socială Săveni și Unității de Asistență Medico-Socială Suharău din subordinea Consiliului Judeţean Botoşani. (Proiect nr. 120 din 10.09.2020)
3. Proiect de hotărâre privind desemnarea a doi consilieri județeni din cadrul Consiliului Județean Botoșani pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al județului pentru activitatea desfășurată în perioada ianuarie - octombrie 2020. (Proiect nr. 122 din 15.09.2020)
4. Proiect de hotărâre pentru reglementarea unor măsuri privind asigurarea, în continuare, a transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, în județul Botosani, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020. (Proiect nr. 123 din 16.09.2020)
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției proprii în proiectul „Înființarea și operaționalizarea Centrului Comunitar Integrat”. (Proiect nr. 124 din 17.09.2020)
6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 117 din 27.08.2020 privind aprobarea impactului proiectului „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean DJ 282 dintre localităţile: Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți Prut cu conectivitate directă la Vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova” asupra dezvoltării economice la nivelul județului Botoșani. (Proiect nr. 125 din 17.09.2020)
7. Proiect de hotărâre de modificare a Hotărârii Consiliului Județean Botoșani nr.181 din 31.10.2019 privind aprobarea Proiectului „Rețea educațională transfrontalieră între Județul Botoșani (România) și Raionul Hliboca (Ucraina) - BEDUN” și a cheltuielilor legate de proiect. (Proiect nr. 126 din 17.09.2020)
8. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, efectuarea de virări de credite bugetare între capitolele bugetului propriu județean și de modificări în Programul obiectivelor de investiții aprobat pe anul 2020. (Proiect nr. 127 din 18.09.2020)
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentelor de organizare şi funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, serviciilor sociale care funcționează în cadrul acesteia. (Proiect nr. 128 din 18.09.2020)
10. Aprobarea proceselor verbale ale şedinţelor Consiliului Judeţean Botoşani din data de 27 august 2020 și 17 septembrie 2020.
11. Diverse.