Anul electoral vine cu burse de 3.000 de lei în şcoli

Într-un an cu două runde de alegeri guvernanţii au început deja să anunţe programe sociale care să le aducă capital electoral. Un astfel de program este iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi-i vizează pe elevii cu rezultate bune la învăţătură.

 

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani a anunţat că, prin această iniţiativă, se doreşte acordarea unor burse care se ridică la o valoare de… 3.000 de lei.
„Este un proiect al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru elevii care au obţinut rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare, dar aceşti elevi provin din grupuri vulnerabile. La nivel naţional vor fi implicaţi în acest proiect 1.500 de elevi, iar în urma selecţiei acestora, vor primi o bursă în valoare de 3.000 de lei”, a declarat Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Elevii trebuie să depună un dosar din care să reiasă exact criteriile pentru care sunt selectaţi. La nivelul judeţului, deja o parte dintre elevii merituoşi au început să solicite această bursă consistentă.
[[banner]]
„Se acordă o singură dată şi sunt şi alte activităţi. Până în prezent avem un număr de 34 de dosare depuse şi încercăm să mărim numărul de elevi pentru că sunt condiţionaţi de a face parte din grupul vulnerabil, dar şi de a avea rezultate la concursuri şcolare şi olimpiade”, a mai spus Mihaela Huncă.
Iniţiativa survine celei de suplimentare a biletelor de tratament pentru pensionari, măsură de asemenea menită să aducă un capital de imagine principalului partid aflat la guvernare, PSD. (G.E.)
CITEȘTE:
Pomana electorală la tratament: pensionarii trimişi din februarie în staţiune