Anul acesta, Moș Crăciun este chiar …Cine Grand! AFLĂ ce surprize pregătește

În colaborare cu Asociația Happy, Cine Grand va aduce la film 30 de copii din centrul de plasament „Elena Doamna” din Botoșani.

 

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 23 de ani, vor avea ocazia să-i vadă în acțiune pe celebrii spioni Skipper, Kowalski, Rico şi Private, care formează echipa „de temut” a Pinguinilor din Madagascar. Prin această inițiativă, multiplexul din Botoșani continuă campania de responsabilizare socială „Cine Grand face fapte bune”, lansată în luna septembrie în Botoșani.
Surprizele Cine Grand nu se opresc aici, însă! În perioada 20-21 decembrie, începând cu ora 11:00, cei mici sunt așteptați la cinematograf pentru o întâlnire specială cu Moș Crăciun. Îndrăgitul bătrânel, alături de ajutorul său de nădejde, Spiridușul, vor veni la Cine Grand pentru a petrece două ore în care își vor pune creativitatea în mișcare. Alături de echipa Moșului, micuții vor învăța să facă decorațiuni de brad, în cadrul unor ateliere de creație dedicate celor mici. Totodată, Moșul va afla cât de bine și-au învățat cei mici poeziile și le va asculta dorințele pentru a ști ce să le aducă de Crăciun. Și pentru că weekend-ul va fi unul cu adevărat distractiv, cei mici îi vor putea provoca la jocuri interactive pe Moș Crăciun și pe Spiridușul său.
Mai multe informații vor fi disponibile pe pagina de Facebook Cine Grand România: https://www.facebook.com/CineGrandRO .
CITEȘTE:
 Sfârșit de săptămână cu Albă-ca-Zăpada, atelier de creație și distracție pentru copii - AFLĂ unde