Angajaţii Primăriei, puşi de Curtea de Conturi să restituie zeci de milioane de lei vechi

 

În urma unor controale efectuate de către Curtea de Conturi la Primăria Botoşani, angajaţilor din cadrul acestei instituţii li se impută înapoierea unor sume care au fost acordate în anii precedenţi sub forma unor sporuri prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă negociat între sindicat şi angajator. Mai exact este vorba despre sporul de fidelitate, prima anuală de concediu şi alocaţia de hrană, de care au beneficiat cei circa 170 de angajaţi începînd cu anul 2007. O cauză asemănătoare a fost pe rolul instanţei de judecată şi în cazul angajaţilor din cadrul Consiliului Judeţean, însă spre deosebire de Primărie, aceştia au obţinut cîştig de cauză. În aceste condiţii, sindicaliştii luptă pentru strămutarea procesului.
Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală are pe rolul instanţelor de judecată nu mai puţin de 7 dosare în contradictoriu cu Primăria Botoşani.
Acţiunile au fost înaintate de către municipalitate în urma unui contrl  făcut de Curtea de Conturi în anul 2008, pentru anul bugetar 2007. În urma verificărilor, s-a ajuns la concluzia că, angajaţii din această instituţie ar fi primit nelegal sporul de confidenţialitate în perioada 1 martie 2007-1 martie 2008, care reprezintă între 7 şi 15% din valoarea salariului de bază. „Dosarele privind constatarea nulităţii clauzei privind sporul de fidelitate sunt căile extraordinare de atac, în prezent Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava dînd cîştig de cauză Primăriei. În cazul în care instanţele de judecată care soluţionează recursul nu vor modifica soluţiile, persoanele care au beneficiat de sporul de fidelitate vor fi puse în situaţia de a restitui atît sumele primite cît şi beneficiul nerealizat de către Primărie, respectiv dobînda de referinţă”, a declarat Oana Ciomaga, lider SLSAPL. În medie, fiecare angajat ar fi obligat să restituie o sumă mult mai mare, care poate ajunge şi la cîteva zeci de milioane de lei vechi.
Un an mai tîrziu Curtea de Conturi constată ca fiind nelegală alocaţia de hrană
La controlul efectuat de către Curtea de Conturi în 2009 pentru anul bugetar 2008, un alt aspect din care s-a ajuns la concluzia cheltuirii banului public în mod ilegal a fost în privinţa alocaţiei de hrană de care au beneficiat angajaţii Primăriei. Acest drept financiar a fost în cuantum de 7 lei în perioada 2007-2008, respectiv 10 lei în perioada 2008-2009. În aceste condiţii, sumele care ar trebuie să fie restituite de către bugetarii din cadrul Primăriei, ar fi aferente perioadei martie 2007-martie 2009. „Dezamăgirea salariaţilor vine din faptul că decizia prin care Curtea de Conturi a dispus recuperarea sumelor integrale a prejudiciilor aduse municipalităţii prin acordarea acestor drepturi, nu a fost contestată şi de către instituţia audiată, Primăria deşi întreg Contractul Colectiv de Muncă a fost negociat, înregistrat şi aprobat prin Hotărîre de Consiliu Local”, a mai afirmat liderul sindical Oana Ciomaga.

Sindicaliştii cer strămutarea procesului
Întrucît ar exista semnale că, în cadrul acestor acţiuni angajaţii Primăriei ar fi fost defavorizaţi faţă de alţi colegi bugetari din cadrul altor instituţii, sindicaliştii au decis să înainteze o solicitare pentru strămutarea procesului. Şi asta deoarece acelaşi complet de judecată de la Botoşani ar fi dat hotărîri favorabile pe cauze asemănătoare în privinţa acordării tichetelor de masă şi a sporului de fidelitate în alte instituţii bugetare. „Ne-am documentat şi în cazul unor procese care au avut loc în ţară, dar şi pe plan local. Săptămîna viitoare vom înainta la Înalta Curte de Casaţie o solicitare de a muta procesul, vom vedea dacă vom reuşi şi unde exact. Strămutarea este solicitată numai în cazul în care posibilitatea de nepărtinire a unui judecător pare să fie ştirbită”, a concluzionat Oana Ciomaga.
Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală reprezintă drepturile angajaţilor din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei, aparatul permanent al Consiliului Local, Serviciului Intervenţii Edilitare, Serviciului Voluntar de Urgenţă şi Serviciului Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.