Angajații de la Apă riscă să nu mai primească tichete de masă, sindicaliștii laudă directorul și anunță și ceva greve

Angajații societății Nova Apaserv ar putea să nu mai primească tichetele de masă.

 

Directorul Albert Tănasă a precizat că nu sunt asigurați bani pentru aceste tichete până la sfârșitul anului, dar se fac eforturi în acest sens pentru a nu fi probleme.

 

„Tichetele de masă sunt prinse în bugetul de venituri și cheltuieli actual. Ele sunt bugetate până la sfârșitul lunii iulie 2018. Nu mai avem bugetați, dar pe analiza făcută pe primul semestru la fond de salarii cu siguranță vor fi făcute o serie de economii, tot ce se va înregistra ca economie pe fondul de salarii, vom transfera pentru semestrul doi pentru a putea asigura într-o primă fază pe trei luni și ținta noastră principală este de a putea asigura plata tichetelor de masă până la sfârșitul anului.”,

a declarat Albert Tănasă, director general Nova Apaserv

 

De cealaltă parte, liderul sindical Cristian Sadovei nu exclude varianta unei greve în caz că nu se vor mai acorda aceste tichete.

 

„Tichetele de masă este primul demers pe care noi l-am făcut. Tichetele de masă ca și valoare lunară de 200 de lei, la un salariu mediu de 3.000 de lei înseamnă cam 15%. E o valoare. Nu vreau să-l laud pe dl director, dar a fost primul director care ne-a ajutat pe noi ca sindicat să obținem tichete de masă.

a declarat Cristian Sadovei, lider sindical    

 

Totodată liderul sindical avertizează: Dar nu neg faptul că dacă ele nu se vor mai acorda nu vom face grevă. Anunțăm, din start, nu e problemă. E un drept negociat la nivelul contractului de muncă”,

 

 

download from google play download from apple store