Angajat condamnat în dosarul șpăgilor de la „Mavromati” după ce și-a recunoscut faptele 

 

Angajatul și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Instanța de la Tribunalul Botoșani l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. 

 

Închisoare cu suspendare

 

 

Decizia a fost dată joi, 19 decembrie 2024, de către instanța de la Tribunalul Botoșani. 

 

Respectivul angajat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

 

Acesta a fost acuzat că ar fi furnizat unor candidați subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obținerea unei note minime, respectiv nota 7,00.

 

A recunoscut faptele și astfel a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției fiind stabilită o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

 

Muncă neplătită

 

De asemenea, angajatul va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Municipiului Botoșani sau Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”. 

 

S-au stabilit și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 de lei. 

 

„În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 cu referire la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Anichei Claudiu la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.000 lei, din care 762 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.”, se arată în decizia Tribunalului Botoșani. 

 

Reamintim că perchezițiile la Spitalul Județean „Mavromati” au avut loc pe 13 decembrie 2023.