Angajările la stat vor fi înghețate, Budăi spune că vor fi și EXCEPȚII

Coaliția de guvernare a decis să înghețe angajările în sistemul bugetar. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marți, că vor exista și excepții.

 

Ministrul Marius Budăi a precizat că Educația și Sănătatea vor fi două domenii-cheie unde se vor face excepții de la această regulă și se vor face în continuare angajări.

 

De asemenea, potrivit lui Marius Budăi, și la Ministerul Muncii vor fi făcute excepții, pentru persoanele cu dizabilități, ca acestea să fie incluse în societate.

 

„Educația și Sănătatea, acolo vor fi excepții. De asemenea, la Ministerul Muncii, pentru persoane cu dizabilități. Nu vom bloca accesul persoanelor cu dizabilități”, a spus Marius Budăi.

 

„Suntem în construcția unor măsuri care să vină nu neapărat de a interzice drepturi, ci de a consolida relația dintre stat și cetățeni. Înțelegem că, dacă cetățenii trebuie să facă anumite sacrificii, și statul trebuie să facă anumite sacrificii”, a spus, marți, Marius Budăi.