Angajament de… secrete – cum se pune pumnul în gură la o unitate din Botoşani

 

„Mă angajez să păstrez cu stricteţe confidenţialitatea asupra tuturor datelor şi informaţiilor ce mi-au fost încredinţate, să respect întocmai normele legale cu privire la evidenţe, manipularea, păstrarea şi furnizarea informaţiilor, datelor şi documentelor”. Acesta este un fragment dintr-un aşa numit „Angajament de confidenţialitate” pe care salariaţii unei instituţii din Botoşani au fost puşi să îl semneze. Nu este vorba de cine ştie ce serviciu de informaţii, ci de un… spital.

Angajament de confidentialitate la Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe Botosani

Mai totul este secret la Recuperare

În luna februarie toţi lucrătorii Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe”, de la bucătărese şi infirmiere până la medici şi asistenţi, au trebuit să semneze acest „Angajament de confidenţialitate”. „Am fost informat de specificul activităţii pe care urmează să o desfăşor la locul de muncă şi am luat la cunoştinţă de prevederile contractului individual de muncă, a regulamentului de ordine interioară şi a prevederilor legale cu privire la păstrarea secretului de serviciu şi confidenţialitatea tuturor datelor referitoare la activitatea pe care o desfăşor (aprovizionarea cu produse, relaţiile cu clienţii şi personalul)”, se arată la unul dintre paragrafele angajamentului. Mai totul este aşadar secret, de la relaţiile cu colegii, până la cele cu unităţile cu care spitalul are contract. Şi asta nu este tot. „Sunt conştient că în cazul în care voi încălca dispoziţiile legale privind confidenţialitatea asupra activităţii desfăşurate, divulgarea oricăror date şi informaţii, voi răspunde potrivit legii şi prevederilor contractului individual de muncă, administrativ, disciplinar, material, civil sau penal, în raport cu gravitatea faptei”, se precizează spre finalul angajamentului.

"Sunt nişte standarde care trebuie respectate"

Tuturor celor 195 de angajaţi ai unităţii medicale, care au parte şi de un sistem de supraveghere video, li s-a solicitat să semneze declaraţia în cauză pe care directoarea nu o consideră nelalocul ei. Potrivit acesteia, angajamentul în cauză face parte dintr-o serie de condiţii impuse de Ministerul Sănătăţii pentru acreditarea spitalului. Gabriela Varzari director Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe Botosani În ianuarie s-a început procedura, iar în trimestrul al treilea o comisie va verifica la faţa locului modul de îndeplinire a condiţiilor, un eventual eşec putând duce la imposibilitatea încheierii unui nou contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate şi implicit pierderea principalei surse de finanţare. „Aşa ni se cere. Sunt nişte standarde care trebuie respectate, când vine evaluatorul pentru acreditarea spitalului are un standard la care sunt foarte multe întrebări prin care ne întreabă, printre altele, dacă personalul a semnat pentru confidenţialitatea declaraţiilor pe care le poate face şi având în vedere că ei au şi prin regulamentul de ordine interioară şi prin fişa postului secretul de serviciu, nu înţeleg de ce ar fi un abuz”, afirmă Gabriela Varzari, directorul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe”. Aceasta susţine că declaraţia se referă în primul rând la nedivulgarea unor date despre pacienţi, însă acest lucru nu este stipulat nicăieri în angajament şi, mai mult, acesta este semnat şi de personalul auxiliar, care nu intră în contact direct cu bolnavul şi nici nu îi cunoaşte starea de sănătate.

La Primăria Botoşani nu s-a auzit de aşa ceva

Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” se subordonează administrativ Primăriei Botoşani, iar secretarul municipiului recunoaşte că nu a mai văzut până acum o aşa declaraţie la o unitate a Consiliului Local. „Poate sunt, dar nu am văzut eu, se practică pe la firmele private. Cred că e vorba de altceva… sunt prevederile cu drepturile pacienţilor, Vasile Chiru lider BNS Botosani  nu pot să-mi dau seama”, declară Ioan Apostu, secretarul municipiului. Acesta crede totuşi că este posibil ca în procesul de acreditare să se solicite şi semnarea unui astfel de angajament.

"Este o aberaţie"

„Confidenţialitate, adică să nu spui ce se întâmplă în spital. Este o aberaţie! Este o instituţie care trăieşte pe bani publici şi atunci trebuie să facă public totul”, este de părere Vasile Chiru, preşedintele judeţean al Blocului Naţional Sindical. Potrivit liderului BNS Botoşani, la CAS, acolo unde lucrează s-au făcut angajamente de acest gen în perioada în care director era Tănase Bănilă, adică până prin 2004, după care s-a renunţat la o asemenea practică. 
CITEŞTE ŞI:
Scăldat de jumătate de miliard la Recuperări
Angajament de confidentialitate la Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe Botosani 2
VEZI LA CE INSTITUŢIE DIN BOTOŞANI S-A PLĂTIT SPOR PENTRU SECRETE:
Dezmăţul sporurilor