Angajații de la Finanțe se revoltă, dar în liniște: Noi trebuie să mâncăm și azi și mâine!

Dimineața de miercuri, 20 mai 2015, pe holurile Administrației Finanțelor Publice din Botoșani, aceeași agitație cotidiană. Aceleași dialoguri, unele nerăbdătoare, altele a lehamite, la ghișeuri, prin semiluna tăiată în geam, chipurile funcționarilor umblă agitate când la ecranul computerului, când în dosare cu hârtii, când la clienți.

 

Normalitatea este oarecum întreruptă de greva în care acești muncitori se află de la începutul programului. O grevă japoneză, de solidaritate cu funcționarii publici locali, spune liderul sindical Andrei Paramanov.

„Suntem în grevă din solidaritate cu acțiunile funcționarilor publici din administrația publică locală. Noi spunem că este o grevă în adevăratul sens al cuvântului, nu facem glume, nu avem timp pentru așa ceva. Oamenii din administrația publică au dreptate, în sensul că salariile lor sunt foarte mici și n-au fost majorate de foarte mult timp, și totodată și noi cerem majorarea salariilor cu 10%. Sigur că noi suntem de acord ca ele să fie majorate mai mult în administrația publică locală, fiindcă au rămas foarte mici, dar și la noi trebuie să acopere măcar inflația”, a motivat liderul sindical.

Acesta a punctat că greva în care au intrat funcționarii de la Finanțele botoșănene este un semnal de alarmă pe care aceștia îl transmit autorităților de la București. „Ideea este că noi trebuie să mâncăm și azi și mâine, nu ne mai ajung vorbele și promisiunile. Să tot așteptăm, să tot așteptăm... trebuie să ia măsuri urgente, altfel se va întâmpla ceva în societatea românească”, a conchis acesta.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:39196:Toți salariații de la Primărie intră-n grevă, primarul : Bugetarul era omul gras dus în spate de toți]]